AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 635 din 28.12.2022 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1536/28.12.2022,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de necesitatea respectării calendarului asumat pentru atingerea jaloanelor și țintelor din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, precum și a angajamentelor asumate în implementarea acestuia.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La al patrulea paragraf al preambulului, pentru o completă informare legislativă, după titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021, se va insera mențiunea „aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare”.
La al cincilea paragraf, pentru o completă informare legislativă, sintagma „Codul administrativ” se va înlocui cu formularea „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare”.
De asemenea, pentru un spor de rigoare redacțională, este necesară eliminarea cratimei din debutul paragrafelor care prezintă acest semn grafic.
La al nouălea paragraf, pentru rigoarea redactării sintagma „realizează evidența și managementul funcției publice și a funcționarilor publici” se va reda sub forma „realizează evidența și managementul funcției publice și ale funcționarilor publici”.
La al șaptesprezecelea paragraf, pentru rigoarea redactării, expresia „ex-post” trebuie redată sub forma ex post.
4. La art. I pct. 1, la textul propus pentru partea introductivă a art. 382, pentru precizia și previzibilitatea normei, recomandăm înlocuirea sintagmei „cu excepțiile prevăzute de prezentul cod” cu trimiterea la elementele structurale avute în vedere.
5. La art. I pct. 2 și 10, sugerăm să se analizeze dacă, prin raportare la normele propuse la pct. 11 și 12, nu se instituie un paralelism legislativ pentru perioada 1 ianuarie 2025 - 1 aprilie 2025, având în vedere că vor fi în vigoare, în același timp, două norme cu același obiect de reglementare. Pentru evitarea acestei situații, recomandăm ca normele propuse pentru art. 3981, respectiv, art. 4851 să vizeze modificarea art. 398, respectiv a art. 485, urmând ca în normele tranzitorii să se prevadă că cele două modificări intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Menționăm că nu este necesară și menținerea în vigoare până la 1 aprilie 2025, adică până la sfârșitul perioadei în care se face evaluarea pentru anul 2024, a normei pe baza căreia se face evaluarea în acel an, deoarece evaluarea nu s-ar putea realiza decât pe baza normelor în vigoare în perioada evaluată. Totuși, pentru clarificarea acestui aspect, normele tranzitorii cuprinse în art. II ar putea să prevadă în mod expres că evaluarea performanțelor profesionale individuale se face pe baza normelor în vigoare în perioada evaluată.
Sub rezerva celor menționate mai sus, la art. I pct. 11, semnalăm că respectiva normă este o dispoziție tranzitorie, care nu trebuie reglementată în cuprinsul art. I, ci ca normă de sine stătătoare, cuprinsă într-un articol distinct al proiectului, marcat cu cifră romană.
Totodată, art. I pct. 12, norma de abrogare a art. 398 trebuie redată ca un punct distinct al art. I, iar nu sub forma completării art. 597 cu un nou alineat, cu precizarea, în cadrul unui articol distinct al proiectului, că respectivul punct urmează a intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.
6. Sub rezerva observațiilor de la punctul anterior din aviz, la art. I, la partea dispozitivă a pct. 2, pentru un spor de rigoare redacțională, sintagma „articolul 3981” se va reda sub forma „art. 3981”.
Observația este valabilă în mod corespunzător și pentru cazul asemănător de la pct. 10.
La textul propus pentru alin. (1) al art. 3981, sintagma „art. 396 alin. (2) şi alin. (5) - (10)” se va redacta „art. 396 alin. (2) şi (5)-(10)”.
La alin. (2), sintagma „la prezentul cod” se va elimina, observație valabilă pentru toate situațiile similare.
7. La partea dispozitivă a art. I pct. 4, în acord cu uzanțele normative, sintagma „litera m1)” se va reda sub forma „lit. m1)”.
8. La partea dispozitivă a art. I pct. 6, pentru aceleași considerente, sintagma „alineatele (11) și (12)” se va redacta „alin. (11) și (12)”, observație valabilă și pentru situația asemănătoare de la partea dispozitivă a pct. 7, unde sintagma „alineatul (11)” se va redacta sub forma „alin. (11)”.
9. La partea dispozitivă a pct. 9, sintagma „alineatele (81), (82), (83) și (84)” se va redacta „alin. (81) - (84)”.
La textul propus pentru alin. (81), la teza finală, întrucât trimiterea se face în cadrul aceluiași articol, sintagma „prevăzute la art. 411 alin.(83)” se va reda sub forma „prevăzute la alin. (83)”.
10. La art. II alin. (1), pentru o completă informare, se va insera titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019.
11. La art. III alin. (2), semnalăm că norma de trimitere la „art. 31 din anexa nr. 1 din prezenta ordonanță de urgență” nu este corectă, deoarece prezenta ordonanță de urgență nu are anexe proprii, iar anexa nr. 1 devine anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.
Prin urmare, pentru corectitudinea normei de trimitere, expresia „în conformitate cu prevederile art. 31 din anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență” trebuie înlocuită cu sintagma „potrivit dispozițiilor art. 31 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare”.
Observația este valabilă și pentru art. III alin. (4).
Pentru același motiv, la art. VIII, trimiterile la dispoziții din „anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență” trebuie să se refere la „anexa nr. 9 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare”.
12. La art. IV, pentru utilizarea limbajului specific normativ, expresia „din același act normativ” se va înlocui cu sintagma „din aceeași ordonanță de urgență”.
13. La art. V, semnalăm că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2022 își încetează aplicabilitatea la 31 decembrie 2022. Prin urmare norma propusă nu se justifică și trebuie eliminată. Pe cale de consecință, articolele subsecvente se vor renumerota
14. La art. VI alin. (2) pentru rigoarea exprimării, sintagma „prevăzută la art. 402 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare” se va reda sub forma „prevăzute la art. 402 alin. (4) din aceeași ordonanță de urgență”.
15. La anexa nr. 1, ca observație de ordin general, este necesar ca în toate situațiile să se precizeze actul normativ din care fac parte articolele la care se face trimitere – a se vedea ca exemplu norma de la art. 5 lit. c), unde, spre deosebire de celelalte cazuri din cadrul aceluiași articol, nu se precizează actul normativ din care fac parte art. 3981 și 4851 la care se face trimitere.
La art. 3, pentru unitatea redactării, sugerăm redarea părții introductive astfel :
„Art. 3. - În sensul prezentei anexe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificații:”.
Totodată, pentru respectarea succesiunii literelor alfabetului, la marcarea enumerărilor trebuie folosite și lit. ș) și ț).
Observațiile sunt valabile, în mod corespunzător, și pentru cazul similar din art. 2 din anexa nr. 2.
La art. 3 lit. a) și n), pentru unitate redacțională cu celelalte definiții, expresia „ , care se referă la” se va elimina.
Pentru același considerent, la lit. k), cuvântul „sunt” trebuie eliminat.
De asemenea, se va folosi liniuța pentru toate definițiile.
La Capitolul II, secțiunea a 3-a are un singur articol, aspect ce contravine normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Observația este valabilă și pentru secțiunea 1 din Capitolul II, precum și pentru Capitolele IX și XI ale anexei nr. 2.
La art. 17, în acord cu modul de redactare de la partea introductivă, primul termen al enumerărilor trebuie redat cu inițială mică.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 1482/28.12.2022